míntă (-te), s. f. – Plantă (Mentha piperita, Mentha cripsa). – Mr. mentă. Sl. męta, în loc de mętva (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Byhan 319; Tiktin; Conev 44; Candrea; Berneker, II, 44). Mai puțin probabil der. din lat. menta (Koerting 6190; Pușcariu 1089), din gr. μίνθα (Diculescu, Elementele, 482) sau din mag. menta (Pușcariu, Dacor., VII, 117). E dubletul lui mentă, s. f., din fr. menthe. Vezi definitia »

storcătúră, storcătúri, s.f. (înv.) efort în vederea defecării (eliminării excrementelor). Vezi definitia »

HAVÉZĂ s. f. mașină de havat. (< fr. haveuse) Vezi definitia »

SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica. Vezi definitia »

crișcă² s.f. (reg.) 1. pasăre de baltă. 2. fată naivă, proastă. Vezi definitia »