TENÓR s. m. 1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonică) voce între alto și bas. 3. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore) Vezi definitia »

INSINUATÓR, -OÁRE adj. insinuant. (< fr. insinuateur) Vezi definitia »

EGALIZÓR s. n. aparat pentru corectarea distorsiunilor de atenuare ale unui sistem electroacustic. (< fr. égaliseur, engl. equalizer) Vezi definitia »

QUAESTOR, quaestori, s. m. (În Roma antică) Magistrat cu atribuții fiscale. [Pr.: cvéstor] – Cuv. it. Vezi definitia »

ANCHETATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care face o anchetă. (după fr. enquêteur) Vezi definitia »