FÍCUS s.m. Plantă exotică (la noi ornamentală) cu frunze mari, groase, totdeauna verzi și lucioase. [< lat. ficus]. Vezi definitia »

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus. Vezi definitia »

Pus în ramă Vezi definitia »

MÉDIUS s. n. degetul mijlociu al mâinii. (< fr. médius) Vezi definitia »

ALBERTUS MAGNUS (Albert von Bollstädt) (1193 sau 1207-1280), teolog, filozof și naturalist german. A inițiat direcția aristotelică a scolasticii („Summa theologiae”). Profesor al lui Toma d’Aquino. Vezi definitia »