spúriu (-ii), s. m. – (Trans. de N) Bastard, fiu natural. – Var. șpuriu, Bucov. spur. Lat. spuriur, fără îndoială indirect. Drăganu, Dacor., II, 611-7, certifică caracterul popular al cuvîntului; dar. pron. șpuriu, cu ș (BL, VI, 199), inidică o proveniență mag. sau germ. – Der. spureancă (var. Bucov. spuroaică), s. f. (fiică naturală). Vezi definitia »

teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina care este dependent de aceasta pe plan politic,economic Vezi definitia »

ÓSMIU s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, în natură împreună cu platina. (< fr. osmium) Vezi definitia »

chiringíu s.m. (reg.) noaten (miel) de doi ani. Vezi definitia »

săríu s.n. (reg.; în sintagma) săriu nopții = miezul nopții, tăria nopții, toiul nopții. Vezi definitia »