CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. Vezi definitia »

-BIÓZĂ elem. bio-. Vezi definitia »

penicioáră, penicioáre, s.f. (reg.) podoabă pentru pălărie; floare pentru pălărie. Vezi definitia »

prigoreálă, prigoréli, s.f. (reg.) expunere la căldura focului sau a soarelui, încălzire foarte tare la foc sau la soare. Vezi definitia »

FIBRÓZĂ s.f. Dezvoltarea exagerată de țesut conjunctiv. [< fr. fibrose]. Vezi definitia »