țărm (-muri), s. n. – Mal, coastă, rivieră. – Var. înv. țărmure. Lat. termĕn (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Pușcariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datorează unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuz. vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui dim. *termŭlus › țărmur (Pușcariu 1715; cf. Pușcariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termĭna asimilat cu pl. în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări n › r. Forma modernă este un sing. regresiv, după pl. țămuri (Byck-Graur 28). Der. țărmuri, vb. (a limita); nețărmurit, adj. (infinit, fără limite); țărmuros, adj. (stîncos, abrupt). Vezi definitia »

ENDOSPÉRM, endosperme, s. n. Țesut vegetal situat în vecinătatea embrionului, în care se înmagazinează substanțele de rezervă necesare creșterii embrionului. – Din fr. endosperme, germ. Endeosperm. Vezi definitia »

SCLEROSPÉRM, -Ă adj. cu semințe uscate. (< fr. sclérosperme) Vezi definitia »

PENICILIFÓRM, -Ă adj. (despre stigmat) în formă de pensulă. (< lat. penicilliformis) Vezi definitia »

CELAPÉRM s.n. (Chim.) Fibră obținută pe cale chimică din celuloza de bumbac, având aceleași proprietăți ca celofibra, dar cu un tușeu deosebit. [< fr. celaperm]. Vezi definitia »