tárgă (tắrgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă. Vezi definitia »

MAGNETOPÁUZĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauză (după fr. magnétopause). Vezi definitia »

CÁSTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. Vezi definitia »

VEZÍCĂ s.f. 1. (Anat.) Organ cavitar în care se acumulează (temporar) un lichid; bășică. 2. (Biol.) Vezică înotătoare = organ plin cu gaze, caracteristic peștilor osoși, care determină ridicarea și coborârea peștelui în apă. [< lat. vesica, cf. fr. vessie]. Vezi definitia »

CĂMĂȘÚICĂ, cămășuici, s. f. Cămășuță. – Cămașă + suf. -uică. Vezi definitia »