Definita cuvantului bălai
BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu părul alb, bălan, plăvan. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; să se decidă într-un fel. Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat bălaia în sat = s-a luminat de ziuă. – Din băl + suf. -ai.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bălai
GRISÁI s.n. Pictură monocromă în camaieu gri, care imită efectele sculpturii. [< fr. grisaille]. Vezi definitia »
prai, práiuri, s.n. (reg.) mâncare pentru copii preparată din făină, lapte și ouă. Vezi definitia »
CAMBRAI [cãbré], oraș în N Franței (Artois), pe Schelde, la SE de Lille; 49,6 mii loc. (1982, cu suburbiile). Vechi manufacturi de in. Ind. metalurgică și alim. (zahăr, bere, săpun). Arhiepiscopie. Vezi definitia »
NÍSCAI adj. nehot. invar. (Pop.) Care este, se află într-o cantitate nedeterminată, într-un număr oarecare; niscaiva. [Acc. și: niscái] – Lat. nescio qualis. Vezi definitia »
plái (pláiuri), s. n. – 1. Platou, podiș, parte mai înaltă a unui teritoriu. – 2. Regiune, ținut. – 3. Diviziune administrativă, subprefectă. – 4. (Bucov.) Drum de munte, potecă. – Mr. plai. Gr. πλάγιον, probabil printr-un lat. *plagium, cf. lat. plagia „țărm” și „cîmpie”, cu sensurile din rom. și alb. (Candrea-Dens., 1400; REW 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, II, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, BL, VI, 108; cf. S. Pop, Geopolitica și geoistoria, II, 54-61). Der. din sl. planina „munte” (Cihac, II, 260), sl. planŭ „șes” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; cf. sb., cr. plaj „coastă muntoasă”, pe care Vasmer, Gr., 118 îl consideră de origine dubioasă, și care nu se explică bine nici prin gr., nici prin it., este probabil un împrumut din alb. plaië, care la rîndul lui, ar putea proveni din mr. – Der. plăieș (var. plăiaș), s. m. (muntean; grănicer, străjer la munte); splai, s. n. (esplanadă, drum pe malul unui rîu), probabil forțat ca fr. esplanade sau it. spiaggia „mal” față de piaggia „coastă, povîrniș” (după Graur, BL, IV, 108, din ngr. σ(τό)πλαï, a cărui abreviere pare mai puțin comună). Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), săs. plâj și probabil alb., sb., ca și mag. palajas „milițian” (Edelspacher 21). Vezi definitia »