răzéș (răzéși), s. m. – Înv., în Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. – Var. rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag. részes „copropietar”, de la rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti, BL, IX, 72-9; Rosetti, Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din sl. reža „parte” (Densusianu, GS, IV, 409), care este același cuvînt mag.; din tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din lat. radius „hotar” (Giuglea, Dacor., I, 496); din pol. rycerz ‹ germ. Ritter „călăreț” (Nandriș, RF, I, 325-9). Der. răzeșie, s. f. (proprietate); răzășesc, adj. (de răzeș); răzeșime, s. f. (mulțime de răzeși); răzeșiță, s. f. (nevastă de răzeș). Vezi definitia »

déreș (déreșe), adj. – (Cal) cu părul roșu, amestecat cu alb și negru, murg. Mag. deres „brumat”, în parte prin intermediul pol. deresz (Cihac, II, 495; Tiktin; Candrea; Ruffini 98). Vezi definitia »

Lebărbuș Vezi definitia »

VOINICÁȘ, voinicași, s. m. Voinicel. – Voinic + suf. -aș. Vezi definitia »

BACȘÍȘ, bacșișuri, s. n. Sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal, pentru a câștiga bunăvoința sau protecția cuiva. – Din tc. bahșis. Vezi definitia »