răzvrắț, răzvrețe, s.n. (înv.) răzvrătire, răscoală. Vezi definitia »

PISCULÉȚ, pisculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț. Vezi definitia »

IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; (rar) iezișor. – Ied + suf. -uț. Vezi definitia »

zbranț, zbránțuri, s.n. (reg.) ventuză. Vezi definitia »

stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »