MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ. Vezi definitia »

năstămít, -ă, adj. (reg.) nepriceput. Vezi definitia »

ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi. Vezi definitia »

cuțít (cuțíte), s. n. – 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. – 2. Piesă principală a cîntarului. – 3. Durere de șale. – Mr. cățut, cuțut, megl. cuțǫt, istr. cuțit. Lat. *cotῑtus, de la *cotῑre „a ascuți” (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Pușcariu, Lr., 198); cf. cute, ascuți, custură. S-a propus și un der. de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. – Der. cuțitar, s. m. (persoană care face sau vinde cuțite; bătăuș, mardeiaș); cuțitărie, s. f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuțite); (în)cuțita, vb. (a avea un junghi în șale; a înțepa, a înjunghia); cuțitătură, s. f. (durere de șale); cuțitoaie, s. f. (lamă ascuțită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuțit de potcovar; brăzdar de plug; pește de rîu, Cobitis taenia); cuțit(oi), vb. (a lucra cu cuțitoaia); cuțitură, s. f. (cuțit care nu taie), cf. custură. Vezi definitia »

AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită ! = să se realizeze ceea ce spui ! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri. Vezi definitia »