Definita cuvantului camus
CAMUS [camü], Albert (1913-1960), scriitor și eseist francez. Reprezentant al existențialismului. Creația sa, de o rigoare clasică, se ordonează în jurul a doi poli: constatarea absurdului existențial (rezultat al confruntării omului modern cu societatea, cu istoria și cu el însuși) și spiritul de revoltă, care susține afirmarea valorilor umane. Romane: „Străinul”, „Ciuma”, „Căderea”; proză eseistică: „Fața și reversul”; eseuri: „Mitul lui Sisif”, „Omul revoltat”, „Actuale”; teatru: „Caligula”; jurnal de creație: „Caiete”. Premiul Nobel (1957).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu camus
GRÉCULUS s.m. (Ant.) Denumire dată filozofilor și literaților pedanți în Roma antică. [< lat. graeculus, cf. it. greculo]. Vezi definitia »
BELENUS, una din cele mai răspîndite și venerate zeități celtice păgîne. Asociat cu păstoritul și celebrat prin serbări ale focului, ținute la 1 mai, cînd vitele erau purificate și astfel protejate de foc. Vezi definitia »
PRODÚS s. n. 1. bun material realizat în procesul de producție. *bogăție, recoltă. 2. corp, substanță preparată în laborator sau obținută pe cale naturală. 3. rezultat al unui proces, al unui fenomen etc., efect. 4. (mat.) rezultat al unei înmulțiri. (după fr. produit) Vezi definitia »
ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus. Vezi definitia »
BACKHAUS, Wilhelm (1884-1969), pianist german. Stabilit în Elveția. Interpret al muzicii lui Beethoven și Brahms. Vezi definitia »