uréche (-chi), s. f. – 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. – 2. Auz. – 3. Branhie. – 4. Toartă. – Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793), cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez. orecha, mozarab orilla), port. orelha. Uz general (ALR, I, 53). – Der. urechelniță (var. urecher(n)iță), s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia, vb. (a trage de urechi); urechială, s. f. (faptul de a urechea); urechiat, adj. (cu urechi mari); urechiță, s. f. (insectă; plantă), în Trans.; urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides). Vezi definitia »

MĂZĂRÍCHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) plantă agățătoare cu frunze perechi, terminate cu un cârcel, și cu flori roșii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) Plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vârf țepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) plantă cu tulpina înaltă acoperită cu perișori și cu flori de culoare violetă (Vicia villosa); e) plantă cu frunzele compuse și cu florile de culoare albă (Vicia pannonica); f) bob¹. ◊ Compus: măzăriche-neagră sau măzărichea-cucului = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de bobițe de zăpadă sau de gheață, care cade în timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoză. [Var.: (reg.) măzeríche s. f.] – Din mazăre. Vezi definitia »

ȚÉCHE, țechi, s. f. (Entom.; reg.) Căpușă. – Germ. Zecke. Vezi definitia »

floare la ureche expr. (lucru) ușor de făcut / de rezolvat. Vezi definitia »

sângheorghe s.m. (pop.) 1. numele unei sărbători creștine celebrate la 23 aprilie; Sf. Gheorghe. 2. (reg.; în forma: sânjor) ramuri înverzite cu care se împodobesc porțile caselor la țară în ziua de 23 aprilie. Vezi definitia »