ARMONÍE¹, armonii, s. f. 1. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg; acord, concordanță. ♦ Bună înțelegere. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie). ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură. 2. Concordanță fonică între sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile în compoziție. – Fr. harmonie (lat. lit. harmonia). Vezi definitia »

TRILOGÍE s. f. 1. reunire de trei tragedii, ale căror subiecte constituiau fiecare urmarea celui precedent, prezentate la concursurile dramatice din Grecia antică, în cinstea lui Dionysos. 2. serie de trei opere literare sau muzicale care formează o unitate. (< fr. trilogie) Vezi definitia »

MONOSEMÍE s. f. monosemantism. (< fr. monosémie) Vezi definitia »

SCAMATORÍE s.f. Faptă, acțiune care pare la prima vedere miraculoasă, dar care se bazează pe dibăcie și pe iuțeala gesturilor cu care este făcută; arta de a face astfel de fapte. ♦ (Fig.) Înșelătorie, potlogărie. [Gen. -iei. / < scamator + -ie]. Vezi definitia »

FALOPLASTÍE s. f. refacere chirurgicală a membrului viril. (< engl. phalloplasty) Vezi definitia »