pologí, pologésc, vb. IV (pop.) 1. a tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se strâmba, a-și schimba poziția, înclinându-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: în forma: pologa) a fi încărcat, a fi plin de fructe. 5. (înv. și reg.; fig.; despre ființe) a nimici, a distruge (culcând la pământ). 6. (reg.; refl.) a cădea bolnav la pat. 7. (înv.; refl.) a se așeza, a se statornici, a se pune. Vezi definitia »

LONGI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „lung”, „îndelungat”. [Var. longe-. / < it. longi-, cf. lat. longus]. Vezi definitia »

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog. Vezi definitia »

ZBÂRGÍ, pers. 3 zbârgéște, vb. IV. Refl. (Mold.; Despre vreme) A se înrăutăți, a se strica. (din zbâr) Vezi definitia »

rădăgí, rădăgésc, vb. IV (reg.) a fi răzbit de frig; a răci. Vezi definitia »