rugí (rugésc, rugít), vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar. Vezi definitia »

MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli. Vezi definitia »

rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s. f. (frig). Vezi definitia »

BELGI s. m. pl. Uniune de triburi celtice populând, în antichitate, teritoriul dintre Sena și Rin, care au fost supuse de romani în sec. I a. Cr. – Din fr. Belges. Vezi definitia »

bígi-bígi s. m. – Dulce de gelatină. Tc. cici-bici (Scriban). Vezi definitia »