BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie și unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; capăt, vârf. Botul cizmei.

Sursa: DLRM