scrábă (-be), s. f. – Pantof vechi. – Var. șcrabă, scroa(m)bă. Origine incertă. Ar putea avea legătură cu rut. šcrab (Bogrea, Dacor., IV, 849); mai probabil este o deformare a sl. skrava › sfară, v. aici; în acest caz ar fi o simplă var. a lui sfîrloagă și ar exprima ideea de „obiect în formă de barcă”. Pare cuvînt identic cu scrab(ă), s. f. (condroniu, Melampyrum nemorosum); scradă, s. f. (o anumită plantă); toate sînt cuvinte mold. Der. scrombăi, vb. (Mold., a scîlcia); scredi, vb. refl. (Olt., a se scîlcia); sfriji (var. sfreji), vb. refl. (a se zbîrci, a se usca, a slăbi), probabil în loc de *screzi, de la scradă, pl. scrăzi (după Cihac, II, 342, din sl. chyra „debilitate”; după Scriban, din vrej). Vezi definitia »

FLOBAFÉNĂ s.f. Materie colorantă din scoarța unor copaci. [< fr. phlobaphène]. Vezi definitia »

limboátă s.f. (reg.) liftă, dușman. Vezi definitia »

boxer cu garda inversă expr. homosexual. Vezi definitia »

MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik. Vezi definitia »