góștină (góștine), s. f. – Contribuție din trecut, introdusă pentru prima oară în Muntenia de Petru Cercel (1583-85), și care era plătită la început pentru oile ce pășteau pe imașurile și terenurile necultivate ale statului. Mai tîrziu (sec. XVII) s-a plătit și pentru porci. – Var. gorștină, goșt(i)niță. Sl. goštenije „ospitalitate” (Cihac, II, 126), cf. sb. gost „oaspete”, rus. gostĭ „oaspete”, pol. gošcina „ședere”. DAR pleacă de la sensul de „contribuție pe porci”, care pare tîrzie, derivîndu-l de la groștei. După Scriban, de la un sl. *gorština „contribuție pe pășunile de la munte”, din cf. sl. goršcina „contribuții pe vii”; acest ultim cuvînt pare a fi influențat var. – Der. go(r)știnar, s. m. (persoană care strîngea această contribuție); goștinărit, s. n. (venit strîns din această contribuție). Vezi definitia »

șipínă, șipíni, s.f. (înv.) vâltoare, bulboană. Vezi definitia »

joseáncă, josénce, s.f. (reg.) V. joseán. Vezi definitia »

AMIÁZĂ, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ◊ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Locul unde ajunge soarele pe cer la ora 12 din zi; zenit. 3. (Reg.) Mâncarea de la ora 12 din zi; prânz. 4. (Înv. și arh.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s. n., amiázi, amiázăzi (1, reg.) miază s. f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem). Vezi definitia »

ULÁNCĂ, ulănci, s. f. Tunică de ulan. – Din ulan + suf. -că. Vezi definitia »