AMPERÓRĂ, amperore, s. f. Unitate de măsură pentru cantitatea de electricitate, egală cu 3600 C. – Amper + oră (după fr. ampère-heure). Vezi definitia »

AUTOMÁTICĂ (‹ fr. {i}) s. f. Ramură a științei care studiază metode și tehnici, de automatizare specifice concepției și utilizării sistemelor automate. Deși termenul de a. a fost introdus în 1940, preocupări în domeniu apar în sec. 18-19. D. Evans realizează (1784) un procedeu automat de obținere a făinii, J.M. Jacquard inventează (după 1800) un război de țesut complex, iar Ch. Babbage construiește (1833) un „motor analitic” care dispunea de o capacitate primitivă de luare a deciziei. Pasul esențial în a. a fost însă inventarea și dezvoltarea (1945-1946) calculatorului electronic. În România, preocupări în domeniu au avut Gr. C. Moisil (teoria algebrică a mecanismelor automate), C. Penescu (teoria sistemelor automate), V. Popov (hiperstabilitatea sistemelor automate), C. Belea (tele-mecanică, teoria sistemelor neliniare), S. Călin (metode de acordare a regulatoarelor automate) ș.a. Vezi definitia »

pótcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte). Vezi definitia »

DEZOBEDIÉNȚĂ s. f. nesupunere, neascultare; insubordonare. (după fr. désobéissance) Vezi definitia »

PRETÚRĂ s. f. 1. (la romani) demnitatea, funcția de pretor. 2. (în trecut) serviciul, funcția pretorului (3); local unde își exercita funcția. (< lat. praetura, fr. préture) Vezi definitia »