ciur (ciúruri), s. n. – 1. Sită. – 2. Ramă pe care se întinde materialul ce se brodează. – 3. Broderie, ajur, găurele. – 4. Cutie de rezonanță, la orgă. – 5. Gaură, la anumite jocuri de copii. – Mr. țir, megl. ciur. Lat. cibrum, formă vulg. de la cribrum (Candrea, Rom., XXXI, 305-6; Pușcariu 381; Candrea-Dens., 364; REW 2324; DAR); cf. it. crivo (Batisti, II, 1167), port. crivo, fr. crible, sp. cribo. Se poate pleca și de la cilibrum, forma arhaică, anterioară lui cribrum, atestată de Dioscorides, cf. sard. kilibru, kiliru (Rohlfs, Estudios sobre geografia lingüistica de Italia, Granada 1952, p. 244). – Der. ciura, vb. (a cerne; a broda); ciurar, s. m. (persoană care vinde sau face ciururi); ciurel, s. m. (sită; ajur); ciurică, s. f. (batistă); ciurui, vb. (a cerne, a trece prin ciur; a examina, a prețui; a găuri); ciuruială, s. f. (faptul de a ciurui); ciuruit, s. n. (ciuruială); ciuruitor, adj. (cernător); ciuruitură, s. f. (rezultatul ciuruielii). Drăganu, Dacor., II, 610, menționează pe deciurica, vb. (Trans. de Nord, a dezghioca), explicîndu-l de la un lat. *de cibricāre, puțin firesc, și care pare, datorită sensului, a se apropia mai curînd de familia lui șorici. Vezi definitia »

BALÁUR (cuv. autohton) s. m. 1. Șarpe neveninos, lung de 2 m, de culoare galbenă, răspîndit în Dobrogea și în S Moldovei (Elaphe quatuorlineata). 2. Personaj monstruos din poveștile fantastice și din eposul eroic folcloric, înfățișat ca un șarpe uriaș, înaripat, cu corpul acoperit de solzi, avînd mai multe capete, pe care varsă foc. Vezi definitia »

AUGÚR¹ s. n. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri². ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că un lucru se va sfârși în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augurium). Vezi definitia »

condúr (condúri), s. m. – 1. Pantof, escarpen. – 2. (Banat) Zestre. – 3. Plantă (Tropaeolum maius). – Mr. cundură, megl. condur. Tc. kondura, kundura (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 145; Meyer 197; Lokotsch 1245; Ronzevalle 142), și tc. din ngr. ϰουντοῦρα (› mr.), pe care Krumbacher, Byz. Z., II, 303, îl deriva de la ϰόντουρος „fără coadă”, ϰοντός „scurt” (cf. condac), dar care ar putea fi și o deformare vulg. de la gr. ϰόθορνος (Vasmer, Gr., 82). – Der. conduragiu, s. m. (pantofar), din tc. konduraci; condurat, s. m. (pantofar); încondura, vb. (a se încălța cu pantofi) care nu trebuie confundat cu încondura (a face curte). Graur, BL, V, 59, crede că condrățel, s. m. (păduche) este o reducere de la condurățel; însă semantismul nu este clar (după DAR, este cuvînt legat de condran, s. m. „larvă de bondar”, și cu mag. kondor „încrețit”). Probabil este cuvînt identic cu cotroței, s. m. pl. (Bucov., paste făinoase). Vezi definitia »

PLEZIOZÁUR s. m. v. plesiozaur. Vezi definitia »