MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate ” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuința (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. Vezi definitia »

SUBMÉRGE vb. tr. 1. a inunda, a acoperi cu apă. 2. a scufunda, a băga complet într-un lichid. 3. (fig.) a invada, a năpădi, a copleși. (< fr. submerge, lat. submergere) Vezi definitia »

a trage (pe cineva) de limbă expr. a încerca să obțină (de la cineva) informații confidențiale prin viu grai; a iscodi (pe cineva) cu întrebări, făcându-l să divulge involuntar un secret. Vezi definitia »

hroșcoroáge s.f. pl. (reg.) cizme vechi mari (pentru picioare mici); hodroage, șotoroage, șotroage, târăitoare. Vezi definitia »

a strânge (pe cineva) cu ușa expr. 1. a sili (pe cineva) să facă ceva. 2. a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. Vezi definitia »