SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți¹; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți¹ + suf. -tură. Vezi definitia »

CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë. Vezi definitia »

chíceră (-re), s. f. – Vîrf, culme, pisc. Origine necunoscută. Drăganu, Dacor., I, 117, îl pune în legătură cu alb. kikërë „culme” și îl consideră anterior celor romanice. După Capidan, Raporturile, 231, din rom. provine bg. kicer. Vezi definitia »

REDONDÁNȚĂ s. f. v. redundanță. Vezi definitia »

FLORICULTÚRĂ s.f. Ramură a horticulturii care se ocupă cu cultura plantelor florifere, a arbuștilor și a arborilor decorativi. [< fr. floriculture, cf. lat. flos – floare, cultura – cultivare]. Vezi definitia »