FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. Vezi definitia »

CĂRPINÁȘ, cărpinași, s. m. Diminutiv al lui carpen. – Carpen + suf. -aș. Vezi definitia »

alișveríș (alișveríșuri), s. n. – Comerț, negoț. – Mr. alișeverișe, megl. alișvăroș. Tc. alișveriș, de la alis „dar” și veris „a lua” (Roesler 587; Șeineanu, II, 17; Lokotsch 63); cf. ngr. ἀλισβερίσι alb. ališveriš, bg. alăšveriš. Vezi definitia »

AFÍȘ s.n. 1. Înștiințare publică, tipărită (uneori și desenată), care se fixează sau se distribuie în anumite locuri cu scopul de a anunța anumite lucruri. ◊ Cap de afiș = primul nume de pe afișul care anunță un spectacol; actor de vază. 2. Gen de artă grafică folosită pentru transmiterea unor idei prezentate decorativ. [Pl. -șe, -șuri. / < fr. affiche]. Vezi definitia »

caș (cașuri), s. n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. cășar, s. m. (tipar pentru brînză); cășerie, s. f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s. f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75). Vezi definitia »