COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava. Vezi definitia »

cotéi (-i), s. m. – 1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș). Vezi definitia »

bárba-cáprei (plantă) (-ca-prei) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-cáprei Vezi definitia »

costréi (costréi), s. m. – 1. Sorg (Sorghum halepense). – 2. Nume, mai puțin comun, dat altor plante relativ asemănătoare: Panicum Crus Galli; Setaria glauca; Avena fatua; Lithospermum officinale; Nardus stricta; Alopecurus pratensis. Sl., dar lipsește etimonul exact. Este desigur vorba de un cuvînt identic bg., slov. kostrĕva „Alopecurus pratensis” (Cihac, II, 74; Conev 44; DAR), sb. kostrava „Festuca” etc. Vezi definitia »

clei s.m. sg. (reg.) trifoi, lucernă. Vezi definitia »