fîntî́nă (fîntî́ni), s. f. – 1. Izvor. – 2. Puț. – mr. făntînă, megl. făntǫnă, istr. făntărę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Pușcariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s. m. (persoană care face sau repară fîntîni); fîntînea, s. f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus). Vezi definitia »

HIDROGENOLÍZĂ s. f. reacție simultană de hidrogenare și de rupere a unei catene de atomi de carbon. (< fr. hydrogénolyse) Vezi definitia »

zăveáză (înv.) s. f., g.-d. art. zăvézei / zăvézii; pl. zăvéze / zăvézi Vezi definitia »

văiúgă (-gi), s. f. – (Banat) Chirpici, cărămidă uscată la aer. Sb. valjak (Candrea). Vezi definitia »

HÚRCĂ, hurci, s. f. Ladă de lemn, cu fața superioară în formă de ciur și cu fundul puțin înclinat, servind la concentrarea nisipurilor sau a minereurilor aurifere sfărâmate în șteampuri. Vezi definitia »