Definita cuvantului bunătate
BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu bunătate
EVREIÉȘTE adv. În felul evreilor, ca evreii; în limba ebraică. [Pr.: -vre-ieș-] – Evreu + suf. -ește. Vezi definitia »
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1) – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. Vezi definitia »
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate. Vezi definitia »
DISPARITÁTE s. f. (Livr.) Lipsă de legătură, de armonie, de potrivire între elemente. – Din fr. disparité. Vezi definitia »
FREATOFÍTE s. f. pl. plante din regiunile secetoase, cu rădăcini lungi, care ajung până la pânza de apă freatică. (< fr. phréatophytes) Vezi definitia »