FLÓRĂ s.f. Totalitatea speciilor vegetale care există într-o regiune sau într-o perioadă geologică. ♦ Totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu. [< fr. flore, cf. Flora – zeița florilor și a grădinilor la romani]. Vezi definitia »

smídă (-de), s. f. – Grindină. Origine necunoscută. Legătura cu pol. smiad „furtună” (Scriban) nu pare evidentă. Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma. Vezi definitia »

HIDROFÍTĂ, hidrofite, adj.f., s. f. (Plantă) adaptată la viața acvatică (dulce sau sărată). – Din fr. hydrophites. Vezi definitia »

maimúță (maimúțe), s. f. – 1. Animal tropical. – 2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. – 3. Femeie ușoară. – Var. (Mold.) momiță, (înv.) moimiță, moniță, (Banat) măimuc, (Trans.) măimucă, măimuță, (înv.) maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (arab.) maimun (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365), cf. ngr. μαϊμοῦ, bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr., prov. maimon, sp., port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este maimuță, care pare der. din ngr. Atestat din sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita); maimuțări, vb. (a imita); maimuțărie (var. maimuțăreală), s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru); momiți (var. monițări), vb. (Mold., a imita); măimui, (înv., a imita); momițărie (var. monițărie), s. f. (Mold., imitație); maimuțăresc, adj. (ca de maimuță). Vezi definitia »