STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente, etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni. Vezi definitia »

Denumire populară dată unui Deal în zona localității Mada din jud. Hunedoara Vezi definitia »

ȚIȘNÍRE s. f. v. ȚIȘNI. [DLRM] Vezi definitia »

HORIPILÁRE s.f. v. oripilare. Vezi definitia »

ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. Vezi definitia »