zăbálă (-le), s. f. – 1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colțul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluță, s. f. (lănțișor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimț. Vezi definitia »

VERIGHÉTĂ, verighete, s. f. Inel de metal (prețios, fără pietre) purtat ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți. – Verigă + suf. -etă. Cf. ngr. verghéta. Vezi definitia »

ȘINȘÍLĂ/CINCÍLA s. f. mamifer rozător, cu o blană cenușie foarte frumoasă, în regiunile muntoase din Peru și Chile. (< fr. chinchilla) Vezi definitia »

vántură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans. Vezi definitia »

SARCOMATÓZĂ s. f. boală caracterizată prin prezența simultană a mai multor sarcoame. (< fr. sarcomatose) Vezi definitia »