LÓGICĂ s.f. 1. Știință a demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, ale raționării juste. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ◊ Logică a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raționament temeinic. 3. Cerință firească, temei, rațiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – rațiune]. Vezi definitia »

sighetúră, sighetúri, s.f. (reg.) semn distinctiv la oi, făcut la vârful urechii; șuietură, șuiată. Vezi definitia »

VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri) 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. Vezi definitia »

GÍGĂ s.f. 1. Vechi dans vioi în trei timpi, de origine engleză; melodia acestui dans, care se prezintă adesea ca un fragment dintr-o compoziție clasică. ♦ Ultima parte a unei suite instrumentale, urmând după sarabandă. 2. Vechi instrument cu coarde, asemănător viorii. [< fr. gigue, it. giga, engl. jigg]. Vezi definitia »

VRÍLĂ s.f. 1. Vrie. 2. Burghiu folosit mai ales la găurirea lemnului și a anumitor materiale plastice. [< fr. vrille]. Vezi definitia »