plocón (plocoáne), s. n. – Cadou, dar. Se spunea înainte despre daniile făcute, mai mult sau mai puțin silit, domnului sau marilor dregători; în epoca modernă mai ales despre daruri oferite cu o anumită solemnitate (Trans., dar de botez). – Ploconul steagului, contribuție pretinsă de fiecare schimbare de domnitor; se percepea și de la cei scutiți și de la marii boieri; pentru oamenii de rînd se micșora la două sferturi. – Plocon domnesc, impozit adițional în favoarea strîngerilor de biruri asupra oilor, grînelor și vinurilor; legiferat de Constantin Mavrocordat în medie pentru zece oi. – Var. înv. poclon. Megl. puclon. Sl. poklonŭ „reverență” (Miklosich, Lexicon, 609; Cihac, II, 269; Conev 58), cf. bg., sb. poklon. – Der. ploconi, vb. refl. (a se înclina, a face temenele, a saluta respectuos, a se umili), din sl. po(dŭ)kloniti, poklanjati; ploconeală, s. f. (aplecare, ploconire). Vezi definitia »

PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură]. Vezi definitia »

PALTÓN, paltoane, s. n. Haină de iarnă (lungă până sub genunchi), făcută din stofă groasă și căptușită, care se poartă peste celelalte obiecte de îmbrăcăminte. – Din fr. paletot. Vezi definitia »

DENDRÓN¹ s. n. dendrită (1). (< fr. dendrone) Vezi definitia »

HIMÁTION s.n. (Ant.) Mantie grecească amplă care se purta prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr. [Pron. -tion. / < fr., gr. himation]. Vezi definitia »