țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil. Vezi definitia »

PATRONTÁȘ, patrontașe, s. n. (Pop.) Cartușieră. – Din germ. Patrontasche. Vezi definitia »

TÂRȘ, târși, s. m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec. Vezi definitia »

DERVÍȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman (cerșetor). – Din tc. derviș. Vezi definitia »

ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. Vezi definitia »