IEZUÍT, -Ă, iezuiți, -te, s. m. (și adj.) Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. Vezi definitia »

sacatifsít, -ă, adj. (înv.) 1. infirm, mutilat, invalid. 2. ruinat; deteriorat. Vezi definitia »

POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) Încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde fără vâlvătăi; mocnit, stins; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli. Vezi definitia »

ANTROPOLÍT s. n. fosilă umană petrificată. (< fr. anthropolithe) Vezi definitia »

FACOLÍT s. n. intruziune de roci magmatice în zona de boltă a unui anticlinal sau în albiile sinclinale. (< faco- + -lit²) Vezi definitia »