RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio]. Vezi definitia »

BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; birocratism, funcționarism. – Din fr. bureaucratie. Vezi definitia »

TRIPERÍE s. f. secție a unui abator unde se face prelucrarea măruntaielor. (< fr. triperie) Vezi definitia »

PROSTERNÁȚIE, prosternații, s. f. Prosternare. – Din fr. prosternation. Vezi definitia »

ALEXÍE s. f. Incapacitate de a citi, cecitate verbală provocată de unele leziuni în centrii nervoși. – Din fr. alexie. Vezi definitia »