Definita cuvantului tufli
TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu tufli
BARKLAY DE TOLLI, Mihail Bogdanovici, prinț (1761-1818), feldmareșal rus. S-a distins în bătăliile împotriva lui Napoleon I de la Borodino (1812), Leipzig (1813 ) și în campania din Franța (1814). Vezi definitia »
cioplí (cioplésc, cioplít), vb.1. A tăia, a ciocîrti. – 2. A coji, a decoji. – 3. A cizela, a sculpta. – 4. A educa, a șlefui. – 5. (Refl.) A se rafina, a se cizela. – Mr. ciuplescu. Sl. čepiti -pljǫ, -piši „a sparge; a rupe” (Cihac, II, 55; Densusianu, HLr., 365; DAR); cf. sb. čòpliti „a sparge”, bg. čoplijă „a răzui”, mag. csaplálni „a tăia”. Din mag. par a deriva cioplaș, s. n. (semn care se face pe copaci, fr. martelage); ceaplău, s. n. (șfichi, pleasnă de bici); cf. Lacea, Dacor., II, 900; cioplău, s. n. (Trans., Banat, furcă), cf. Drăganu, Dacor., III, 712. Der. ciopleală, s. f.(acțiunea de a tăia, a coji, a sculpta, a educa); cioplitor, s. m. (tăietor, tîmplar; pietrar, sculptor); cioplitor, s. n. (daltă); cioplitoare, s. f. (teslă; rindea lungă; cuțit); cioplaș, s. m. (pietrar); ciopleică, s. f. (daltă); cioplitură, s. f. (piatră sau lemn dăltuite; sculptură); necioplit, adj. (incult). Vezi definitia »
coclí (-lésc, coclít), vb.1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît”. Vezi definitia »
SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă. Vezi definitia »
mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi și capre). – Mr. mîrlire, megl. mărles, mărliri. Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca și cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s. m. (berbec de sămînță), din bg. mărlač (Conev 57); mîrlan, s. m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu lat. mās și sp. maroń, cf. bg. mîrlenie „copulație” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogănește”); mîrlit, s. n. (copulație a oii sau a caprei); mîrliță, s. f. (oaie aptă de împerechere). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z