TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [Var.: trónca-tránca interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »

DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare. Vezi definitia »

RATIFICÁ vb. tr. a face o ratificare. (< fr. ratifier, lat. ratificare) Vezi definitia »

SOLIDIFICÁ vb. I. refl. A trece din stare lichidă în stare solidă, prin răcire; a se întări; (despre grăsimi) a se slei. [P.i. 3 solidífică. / < it. solidificare, cf. fr. solidifier]. Vezi definitia »

încărcá (încárc, încărcát), vb. – 1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleși. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Pușcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s. n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc); încărcător, s. m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s. f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s. f. (rampă de încărcare). Cf. descărca. Vezi definitia »