jápchină¹, s.f. (reg.) rană mare, julitură mare. Vezi definitia »

CENÚȘĂ s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis). Vezi definitia »

MÓNTĂ s.f. 1. Împreunare a unui armăsar cu o iapă; (p. ext.) împreunare la animale. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. [< fr. monte]. Vezi definitia »

conchístă (-te), – Cucerire. It. conquista (sec. XIX). La scriitorii din sec. XIX apare cu sensul său etimologic; astăzi, numai cu accepția de „cucerire amoroasă; persoană de la care s-au obținut favoruri”. – Der. concherant, s.m. (cuceritor), din fr. conquérant, astăzi rar; conchistador, s.m., (cucerotir), din sp. prin intermediul fr. Vezi definitia »

goánță, goánțe, s.f. (reg.) 1. boabă de fasole. 2. pietricică rotundă de cremene. Vezi definitia »