scórbură (-ri), s. f. – 1. Scobitură în trunchiul unui arbore. – 2. Cavitate, gaură, văgăună. – Var. scorboră. Mr. scrobu. Lat. scrobis, printr-o metateză *scorbis (Pușcariu 1561; REW 7747); cf. it. scroba „groapă” (Battisti, V, 3426); finala se explică, printr-un dim. latin *scorbŭla (Candrea, Éléments, 44; Pascu, Beiträge, 12; Bogrea, Dacor., I, 257; Candrea), sau mai bine printr-un rezultat rom. *scorb, pl. scorburi, cu sing. analogic (Tiktin; Byck-Graur 29). Der. din corbis, prin intermediul unui dim. corbula (Giuglea, LL, II, 24) sau al unei rădăcini preromanice *karabo- „scorbitură” (Hubschmidt, Praeromanica, Berna 1949, 93) pare îndoielnică. Vezi definitia »

METALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. – Din fr. métalinguistique. Vezi definitia »

MELÍTĂ s. f. sirop de zahăr care înlocuiește mierea. ◊ medicament preparat cu miere. (< fr. méllite) Vezi definitia »

năzuínă, năzuíni, s.f. (reg.) vizuină. Vezi definitia »

MURÉNĂ s. f. pește din Marea Mediterană, cu corpul alungit, foarte lacom, cu o carne foarte gustoasă. (< fr. murène, lat. muraena) Vezi definitia »