LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens]. Vezi definitia »

CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. Vezi definitia »

DEZODORIZÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care dezodorizează; deodorant. [< fr. désodorisant]. Vezi definitia »

NEMATELMÍNT, nematelminți, s. m. (Zool.; la pl.) Încrengătură care cuprinde viermi cilindrici neîmpărțiți în segmente (Nemathelmintes); (și la sg.) vierme care face parte din această încrengătură. – Din fr. némathelminthes. Vezi definitia »

sculă(instrument) pentru curbare tevilor care protejeaza conductorii electrici. ger. bieguung(indoiutură),beugung(indoituraçurbura,difractie) Vezi definitia »