EFEDRÍNĂ s.f. Alcaloid solubil în alcool, în eter și în cloroform, al cărui derivați se folosesc în farmacie. [< fr. éphédrine]. Vezi definitia »

INDANTRÓNĂ s. f. v. indantren. Vezi definitia »

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci). Vezi definitia »

BENDÍȚĂ s. f. v. bentiță. Vezi definitia »

(LAT.SINISTER-STÂNG.)TENDINTĂ INĂSCUTA DE A UTILIZA DE PREFERINTĂ UN MEMBRU STÂNG,PENTRU ORICE MIȘCARE VOLUNTARĂ SAU SPONTANĂ. Vezi definitia »