a fi ridicat cu hoboca (de poliție) expr. (intl.) a fi luat cu forța, a fi dus cu mașina de intervenție a poliției. Vezi definitia »

DECA- Element de compunere savantă cu semnificația „zece”, „de zece ori”, folosit mai ales la formarea unor termeni care denumesc măsuri. [Cf. fr. déca-, gr. deka – zece]. Vezi definitia »

APLICÁ, aplíc, vb. I. 1. Tranz. A pune pe (sau peste) ceva un lucru, făcându-l să adere, să se prindă, să se întipărească. 2. Tranz. A pune în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica o teorie. A aplica un tratament. ◊ Expr. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. Tranz. A raporta un principiu general la ceva, a potrivi cu un caz dat sau particular. 4. Refl. (Franțuzism) A se dedica, a se consacra. – Fr. appliquer (lat. lit. applicare). Vezi definitia »

adulmecá (-c, -át), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) și rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar așa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre. – Der. adulmecător, adj. (care are miros bun). Vezi definitia »

USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare. Vezi definitia »