FENOMENOLOGÍE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifestă ele în timp și spațiu. ♦ Termen în filozofia lui Hegel care denumește teoria despre dezvoltarea conștiinței umane, înțeleasă ca formă a autodezvoltării „spiritului absolut”. ♦ Curent filozofic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială. [Gen. -iei. / < fr. phénoménologie]. Vezi definitia »

ERGOMETRÍE s. f. disciplină care se ocupă cu determinarea lucrului mecanic în timpul unui efort fizic. (< fr. ergométrie) Vezi definitia »

FILOLOGÍE s. f. știință care se ocupă cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. (< fr. philologie) Vezi definitia »

INCORPORÁȚIE s.f. v. încorporație. Vezi definitia »

WALKÍRIE, walkírii, s. f. (În mitologia scandinavă) Zeiță care hotăra soarta războaielor și a celor care trebuia să moară în ele. – Din fr. Walkyrie. Vezi definitia »