foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra). Vezi definitia »

BĂLĂCEÁLĂ, bălăceli, s. f. Mișcare, joc cu mâinile și cu picioarele prin apă (la scăldat). – Din bălăci + suf. -eală. Vezi definitia »

TÉHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor și a deprinderilor de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik]. Vezi definitia »

CATÉNĂ s.f. 1. Lanț de încrețituri ale scoarței pământești, formate cam în același timp. 2. Lanț de atomi uniți între ei prin valențe simple sau multiple. [< lat. catena – lanț]. Vezi definitia »

TULPINÍȚĂ, tulpinițe, s. f. Diminutiv al lui tulpină. Vezi definitia »