ciumărí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. – 2. A se supăra. – Var. ciumărî, ciumăra. Sl. čemerĭ „otravă” (DAR). Puțin probabilă explicația lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumărit (var. ciumărat, ciumăros), adj. (astringent); ciumărică (var. ciumurică), s. f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeași rădăcină sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Drăganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermălui. Vezi definitia »

VTÓRI- num. ord. v. ftori-. Vezi definitia »

MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv). Vezi definitia »

găvări, găvăresc v. t., v. i. a vorbi, a flecări. Vezi definitia »

ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. Vezi definitia »