Definita cuvantului dezumfla
DEZUMFLÁ, dezumflu, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊ Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. – Dez- + umfla.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu dezumfla
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur. – Din auto1- + mutila. Vezi definitia »
DEFERLÁ, pers. 3 deferleáză, vb. I. Intranz. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge, rostogolindu Vezi definitia »
aflá (áflu, aflát), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoștință despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre „a sufla” (Pușcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu același sens ca în rom., dalm. aflatura „resturi găsite pe țărm”, calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondența semantică între atîtea limbi arată că evoluția sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, și împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas și Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur „îmi suflă = îmi arată, îmi spun”, de unde, prin activarea ideii, „aflu”. (Cf. și Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicații par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenței afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive „cine e acolo?”). Plecînd de la (sese) afflat „respiră, există” este ușor de refăcut evoluția, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat „află, descoperă”. Această explicație este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluția semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν „a afla”. Der. aflat, s. n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut). Vezi definitia »
CAMPANELLA, Tommaso (n. Giovanni Domenico Campanella) (1568-1639), filozof italian. Călugăr dominican. Adept, în tinerețe, al naturalismului lui Telesio („Filozofia demonstrată prin simțuri”); i s-au intentat mai multe procese pentru erezie. Ulterior, și-a modificat doctrina prin integrarea unor elemente de teologie catolică. Întemnițat (1599-1626) pentru faptul că a condus un complot împotriva stăpînirii spaniole din Calabria. A imaginat un sistem de comunism utopic susținut de reguli teocratice („Cetatea soarelui”). Vezi definitia »
la armele mici, manerul; la armele mari, patul armei Vezi definitia »