SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. * Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra- + față (după fr. surface). Vezi definitia »

zgârietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. zgârietúrii; pl. zgârietúri Vezi definitia »

CRISTÉLNIȚĂ, cristelnițe, s. f. (În ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. – Din sl. krŭstilĩnica. Vezi definitia »

PRESGARNITÚRĂ s. f. garnitură de etanșare a unui organ mobil al unei mașini; presetupă. (< fr. presse-garniture) Vezi definitia »

CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. ◊ act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta) Vezi definitia »