Definita cuvantului sârb
SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau populației ei, privitor la Serbia sau la populația ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din scr. srb.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu sârb
ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ. Vezi definitia »
SUPÉRB, -Ă, superbi, -e, adj. 1. Splendid, măreț, impunător, impresionant. 2. Neobișnuit de frumos. 3. Grandios 4. Minunat, splendid, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. 5. Perfect. 6. Uimitor de frumos, rar (despre Florentina)/<fr. superbe, lat. superbus Vezi definitia »
herb (hérburi), s. n. – Stemă, blazon. – Var. (înv.) heghie, gherg(ie). Pol. herb, din germ. Erbe (DAR), cf. bg. gerb. – Hereghie, s. f. (origine, stirpe, neam), sec. XVII, înv., pe care Drăganu, Cronică numismatică, III, 12 (cf. DAR) îl reface din mag. eredni „a proveni din, a descinde”, pare a fi doar o var. a cuvîntului anterior. Vezi definitia »
TRIVÉRB, triverbe, s. n. Joc distractiv constând în a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. – Tri- + verb. Vezi definitia »
ACÉRB, -Ă adj. (Liv.) Înverșunat, necruțător, aspru. [< fr. acerbe, cf. lat. acerbus]. Vezi definitia »