Definita cuvantului scuză
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu scuză
APOCÓPĂ, apocope, s. f. Cădere a vocalei finale a unui cuvânt. „Fără” a devenit „făr'” prin apocopă. – Fr. apocope (lat. lit. apocopa). Vezi definitia »
pováță (povéțe), s. f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic). Vezi definitia »
AOLÍCĂ interj. (Pop.) Diminutiv a lui aoleu. – Aoleu + suf. -ică. Vezi definitia »
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade mici, în relief, destinate să decoreze părțile netede ale zidurilor unui edificiu. – Fr. arcature. Vezi definitia »
BORÚRĂ s. f. compus al borului cu un metal. (< fr. borure) Vezi definitia »