TUNÍCĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din antichitate, lungă până la genunchi sau până la pământ. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica. Vezi definitia »

INOSÍTĂ s. f. 1. inflamație a țesutului fibros. 2. substanță chimică din complexul de vitamina B, cu important rol de creștere. (< fr. inosite) Vezi definitia »

cireáșă (ciréși), s. f. – Fructul cireșului. – Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cireș (mr. țireșiu, megl. țireș), s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. *ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie); cireșel, s. m. (luna iunie); cireșiu, adj. (roșu ca cireașa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al rom., provine cu siguranță din rom. (direct din lat. după Mladenov 682). Vezi definitia »

COMÁNDĂ s. f. 1. ordin, dispoziție, poruncă. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unități militare. ◊ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări. 3. acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ◊ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile. ♦ (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ◊ de ~ = executat după indicațiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc. 6. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. ( Vezi definitia »

vâzdoágă (reg.) s. 1, g.-d. art. vâzdoágei; pl. vâzdoáge Vezi definitia »